Over 25 Years in Business Rated 4.9 on Google
Over 25 Years in Business Rated 4.9 on Google
Over 25 Years in Business Rated 4.9 on Google
Over 25 Years in Business Rated 4.9 on Google
Over 25 Years in Business Rated 4.9 on Google
Over 25 Years in Business Rated 4.9 on Google
Over 25 Years in Business Rated 4.9 on Google
Over 25 Years in Business Rated 4.9 on Google
Over 25 Years in Business Rated 4.9 on Google
Over 25 Years in Business Rated 4.9 on Google
Over 25 Years in Business Rated 4.9 on Google
Over 25 Years in Business Rated 4.9 on Google
Over 25 Years in Business Rated 4.9 on Google
Over 25 Years in Business Rated 4.9 on Google
Over 25 Years in Business Rated 4.9 on Google

Cum Scrii un Text Care Vinde (Fără Să Suni a Robot)

Cum scrii un text care vinde

Cum scrii un text care vinde, poate fi titlul unei cărți. Atât este de complex acest domeniu încât îmi este foarte greu să rezum totul înt-o singură postare. Dar, voi incerca!

Deschide site-ul unui competitor din București și citește cu atenție. Pariez că vei găsi ceva de genul: “Suntem o companie cu experiență vastă în domeniu, oferind servicii de calitate superioară, cu profesionalism și dedicare, pentru satisfacția deplină a clienților noștri.”

Nu spune nimic. Nu convinge pe nimeni. Este un exemplu de cum nu se face copywriting pentru pagini de servicii. Și totuși, 80% din site-urile din România arată exact așa.

Copywriting-ul — arta de a scrie texte care vând — este una dintre cele mai subevaluate discipline în marketingul digital românesc. Și tocmai de aceea, dacă îl faci bine, devii instant vizibil față de concurență. Iată cum.

Regula #1: Scrie Despre Client, Nu Despre Tine

Aceasta este greșeala fundamentală a majorității textelor de site. Proprietarul afacerii vrea să vorbească despre firma lui, despre experiența lui, despre premiile lui. Celebrul Neil Patel, explica cum să te pui în locul clientului, înainte de a gândi un text. Clientul, vrea să afle un singur lucru: “Ce câștig eu dacă lucrez cu tine?”

Exercițiu practic — testul “și ce-mi pasă mie?”:

Ia orice propoziție de pe site-ul tău și pune-ți întrebarea: “și ce-mi pasă mie?” din perspectiva clientului. Dacă nu ai un răspuns bun, rescrie.

  • “Avem 10 ani de experiență” → Și ce-mi pasă mie? → Rescrie: “În 10 ani am rezolvat peste 500 de proiecte similare cu al tău — știm exact unde apar problemele”
  • “Folosim tehnologie modernă” → Și ce-mi pasă mie? → Rescrie: “Folosim instrumente care îți livrează site-ul cu 40% mai rapid decât media pieței”
  • “Echipă de profesioniști” → Și ce-mi pasă mie? → Rescrie: “Lucrezi cu un om dedicat, nu cu un call center — îl ai pe același specialist de la brief până la livrare”

Regula #2: Fii Specific. Cifrele Vând, Vagul Nu

Creierul uman are un filtru natural pentru generalități — le procesează ca zgomot de fundal. Specificul, în schimb, activează atenția și construiește credibilitate.

Comparație directă:

Vag: “Obținem rezultate excelente pentru clienții noștri.”

Specific: “Am crescut traficul organic al unui client din industria medicală de la 800 la 4.200 de vizitatori pe lună în 5 luni.”

Care variantă te convinge mai mult? Răspunsul e evident. Când nu ai cifre reale, folosești fraze concrete: “de obicei în 6-8 săptămâni”, “în cel mult 3 revizuiri”, “cu minimum 3 luni înainte”.

Regula #3: Structura Paginii Contează Fel de Fel

Oamenii nu citesc site-urile — le scanează. Studiile de eye-tracking arată că vizitatorii urmează un model în formă de F: citesc primul rând, scanează în jos pe stânga, mai aruncă o privire spre dreapta. Dacă textul tău nu este structurat pentru scanning, e ca și cum ai pune o carte întreagă de citit.

Formula pentru o pagină de servicii care convertește:

  1. H1 care numește problema sau beneficiul principal (nu serviciul tău)
  2. Paragraph de deschidere care confirmă că înțelegi problema clientului
  3. Ce incluzi în serviciu (bullet-uri scurte, scanabile)
  4. Cum arată procesul (pași clari — elimini fricile legate de “nu știu ce urmează”)
  5. Dovezi sociale (testimoniale, cifre, case study)
  6. CTA clar și unic (un singur apel la acțiune, nu cinci)

Regula #4: Headline-ul Tău Face 80% din Munca

David Ogilvy, considerat tatăl publicității moderne, spunea că headline-ul este responsabil pentru 80 de cenți din fiecare dolar cheltuit pe publicitate. Același principiu se aplică titlurilor de pe site.

Un vizitator decide în 3-5 secunde dacă rămâne pe pagina ta sau pleacă. Titlul H1 face această decizie. Dacă scrie generic “Servicii de Marketing Digital”, nu îi dai niciun motiv să rămână. Dacă scrie “Îți Aducem Primii 100 de Clienți Online în 90 de Zile”, ai stârnit curiozitate.

Formule de headline care funcționează:

  • [Beneficiu concret] + [Interval de timp] + [Publicul țintă]: “Dublăm Traficul Organic al Clinicii Tale în 6 Luni”
  • [Problema pe care o rezolvi]: “Termini cu Reclamele care Costă Mult și Nu Vând Nimic”
  • [Număr] + [Rezultat]: “7 Lucruri pe Care Site-ul Tău Trebuie să le Facă ca să Vândă”
  • [Întrebare cu care clientul se identifică]: “De Ce Pierde Afacerea Ta Bani din Publicitate pe Google?”

Regula #5: Scrie Cum Vorbești (Aproape)

Textele rigide, pline de jargon și construcții greoaie nu conving — plictisesc. Publicul tău, oricare ar fi el, răspunde la un ton uman, direct, care sună ca o conversație cu un expert de încredere.

Testul de citit cu voce tare: Ia orice paragraf de pe site-ul tău și citește-l cu voce tare. Dacă te împiedici, dacă sună artificial sau dacă ți-e ușor ciudă să îl citești în fața cuiva — rescrie-l. Dacă curge natural — e bun.

Fraze scurte. Paragrafe de 2-4 rânduri. Cuvinte comune în locul celor pompoase. “Folosim” în loc de “implementăm”. “Discutăm” în loc de “elaborăm o strategie de comunicare”.

Regula #6: Integrează SEO Fără Să Simți

Copywriting-ul bun și SEO-ul bun nu se contrazic — se completează. Cuvintele cheie trebuie să fie acolo, dar integrate natural, nu băgate cu forța. Este important să înțelegi cum scrii texte SEO corect.

Formula simplă: scrie mai întâi pentru om, complet și convingător. Apoi verifică dacă cuvântul cheie principal apare în H1, în primele 100 de cuvinte, în cel puțin un H2 și în meta description. Dacă nu apare natural, găsește o formulare care îl include fără să strice fluența textului.

💡 La Hyper Target scriem texte de site optimizate SEO care sună a oameni reali, nu a roboți. Dacă site-ul tău are texte generice care nu convertesc, hai să le rescriez împreună. Contactează-ne pe hypertarget.ro.